Cum faci faţă diagnosticului de schizofrenie
Un diagnostic de schizofrenie poate fi greu de acceptat, atât pentru persoana diagnosticată, cât şi pentru rudele acesteia. Asemenea bolilor de inimă sau diabetului, schizofrenia este resimțită de bolnav și de aparținători ca fiind o boală gravă, epuizantă.
Dar, în același timp, pe lângă factorii ce țin de persoana și de mintalitatea individului, în plan social schizofrenia este slab înţeleasă şi puternic stigmatizată de societate.
Acest lucru este în mare parte un rezultat ca urmare a modului în care sunt raportate în mass-media actele de violență săvârşite de un mic procent din bolnavii de schizofrenie. Realitatea este că schizofrenia este o boală des întâlnită care poate fi tratată eficient şi că, doar în cazuri rare, bolnavii de schizofrenie devin agresivi şi periculoşi.
Din cauza stigmatizării pe care o atrage după sine diagnosticul de schizofrenie, unii oameni pot decide, sau pot fi constrânşi, să ceară şi o a doua sau a treia opinie în speranţa de le fi schimbat diagnosticul. Alţii pot pur şi simplu să refuze să recunoască diagnosticul şi să se refere la boala lor potrivit unor etichete pe care ei le consideră a nu fi atât de condamnate, cum ar fi depresia.
Unii oameni pot prefera să le spună altora că se află în spital deoarece au o tumoare pe creier sau pentru că se află într-un program de dezintoxicare. Alţii, în principal cei care suferă de simptomele pozitive, cum ar fi iluziile sau halucinaţiile, pot pur şi simplu să nege că sunt bolnavi.
Este posibil ca o a treia opinie să nu fie solicitată, din cauza stigmatizării care vine odată cu boala, dar şi din cauză că iluziile sau halucinaţiile par perfect reale sau pentru că simptomele lor îi împiedică să aibă încredere sau să creadă în alte persoane.
De exemplu, o persoană care suferă de iluzia că este persecutată de serviciile secrete ar putea să creadă că psihiatrul său este un agent special sub acoperire şi de aceea este minţită de către el. În contrast, unii oameni se simt foarte uşuraţi atunci când sunt diagnosticaţi cu schizofrenie, deoarece acest lucru le dă posibilitatea să primească ajutorul de care au nevoie şi să se refacă cât mai rapid.
Altfel decât bolile de inimă sau diabetul, schizofrenia tinde să „lovească” la începutul vieţii, când, cel mai probabil, oamenii sunt plini de planuri şi vise pentru viitor. În unele cazuri, ei se pot simţi presaţi să reuşească şi să aibă succes. Ca rezultat al diagnosticării cu schizofrenie, oamenii pot simţi că visele lor au fost spulberate şi că le-au dezamăgit pe cele mai apropiate şi dragi persoane.
Sentimente amestecate de pierdere, lipsă de speranţă şi vină pot declanşa o depresie şi, în unele cazuri, gânduri de a-şi face rău singuri, până la sinucidere. În asemenea cazuri este important de reamintit faptul că un număr din ce în ce mai mare de bolnavi de schizofrenie sunt capabili să ducă o viaţă productivă şi împlinită.
Fiecare bolnav de schizofrenie se poate bucura de cea mai bună versiune a viitorului său, în funcție de efortul depus în această direcție.
Bolnavii de schizofrenie nu pot fi învinovăţiţi pentru această boală şi nu trebuie să creadă că au făcut ceva că să „merite” acest lucru. Exact ca oricine altcineva, bolnavii de schizofrenie pot avea părinţi buni sau răi, iubitori sau absenţi. Departe de a fi cei vinovaţi, părinţii sunt cel mai important sprijin şi cea mai mare speranţă pentru o recuperare totală. Schizofrenia este o boală des întâlnită, influenţată genetic. Nu este vina nimănui!
Pentru mulţi bolnavi de schizofrenie, este greu de acceptat faptul că sunt bolnavi mintal şi, ca rezultat, pot opune rezistenţă în a se ajuta pe ei înşişi sau în a primi ajutor din partea altora. Schizofrenia este o boală gravă şi netratarea ei poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii mintale şi fizice a bolnavului, pe termen scurt şi lung. Teama, izolarea şi dificultatea în a îndeplini până şi cele mai uşoare îndatoriri poate duce la desconsiderare, depresie şi abuz de alcool sau droguri.
Prin acceptarea diagnosticului pus de psihiatru, vorbind despre boală, citind despre ea şi cerând ajutorul de care are nevoie, bolnavul de schizofrenie preia controlul asupra bolii şi își oferă cele mai bune şanse spre o recuperare pe termen lung. Acesta trebuie să-și aducă aminte că nu este singur şi că mulţi oameni s-au întâlnit, la un moment dat, cu o situaţie similară. Vorbind cu aceşti oameni, persoana afectată de schizofrenie poate primi sprijin și informaţii de care are nevoie pentru a alina orice sentimente de frică şi izolare ar putea avea.
Întrebare comună: Mă voi însănătoşi?
Deşi nu există un tratament miraculos, schizofrenia poate fi tratată cu succes. Statisticile internaţionale spun că:
- •Aproximativ o persoană din trei se recuperează într-o perioadă de maxim 5 ani.
- •Aproximativ 2 din 4 persoane se însănătoşesc, dar suferă de recăderi ale bolii ocazional. Numărul şi frecvenţa recidivelor depinde într-o mare măsură de faptul că bolnavii îşi iau sau nu medicamentele antipsihotice, şi de calitatea îngrijirii şi sprijinului familial pe care le primesc.
- •Aproximativ una din 10 persoane continuă să aibă simptome în mod permanent, sau aproape permanent. Totuşi, şi în asemenea cazuri, tratamentul şi sprijinul pot ajuta la alinarea simptomelor şi pot îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii.
Şansele de recuperare ale fiecărei persoane sunt dificil de estimat, însă există factori care pot îmbunătăți sau înrăutăți potențialul de recuperare în schizofrenie. Unii factori, cum ar fi apartenența de gen (feminin sau masculin) sunt ereditari și nu pot fi schimbaţi. Alţii, cum ar fi primirea de la început a tratamentului sau neîntreruperea medicaţiei, țin de cooperarea și acceptarea bolnavului și susținerea aparținătorilor.
| Factori pozitivi | Factori negativi |
|---|---|
•Instalarea acută (rapidă); •Instalarea la o vârstă mai înaintată; •Factori clari de influenţă (cum ar fi evenimentele majore din viaţă – deces, căsătorie, etc); •Simptome pozitive asociate cu tulburări de comportament; •Sex feminin; •Fără precedente în familie; •Fără abuz de droguri şi alcool; •Bună funcţionare socială şi ocupaţională înainte de instalarea bolii; •Sprijin şi stimulare socială favorabilă; •A fi căsătorit sau a fi într-o relaţie; •Primirea tratamentului de la început; •Răspuns bun la tratament; •Administrarea continuă de medicamente antipsihotice. | •Instalarea înşelătoare (graduală); •Instalarea timpurie; •Absenţa factorilor clari ai declanşării; •Preponderenţa simptomelor negative; •Sex masculin; •Cu precedente în familie; •Abuz frecvent de droguri şi alcool; •Slabă funcţionare socială şi ocupaţională înainte de instalarea bolii; •Sprijin şi stimulare socială nefavorabilă; •A fi singur, despărţit sau divorţat; •Întârzierea tratamentului; •Răspuns slab la tratament; •Încetarea sau administrarea discontinuă a medicamentelor antipsihotice. |
Speranţa de viaţă în schizofrenie este variabilă şi depinde de gradul de recuperare atins. În mare, speranţa de viaţă a persoanelor care suferă de schizofrenie este redusă cu aproximativ 8-10 ani, în comparaţie cu alte grupuri de persoane, dar această diferenţă se restrânge ca rezultat al dezvoltării tratamentelor medicale.
Bolile cardiovasculare sunt cauza principală a deceselor printre bolnavii de schizofrenie. Decesele, în această situație, pot fi prevenite printr-o alimentaţie sănătoasă şi mişcare regulată.
Unul dintre cei mai importanți factori care influențează bolile cardiovasculare printre bolnavii de schizofrenie este fumatul. Renunţarea la fumat poate creşte cu mult speranţa de viaţă. Alte cauze importante ale deceselor printre bolnavii de schizofrenie sunt accidentele sau supradozele de droguri, alături de propria rănire sau sinuciderea (într-o mai mică măsură, dar cu risc semnificativ).
Rata sinuciderilor în cazul bolnavilor de schizofrenie este de 5%, deşi rata încercărilor de sinucidere (încercărilor eşuate) şi propria rănire este mult mai mare. Factori care cresc probabilitatea de sinucidere includ; a fi bărbat, a fi tânăr, a fi necăsătorit, a fi lipsit de sprijin social, a fi foarte inteligent, a avea ambiţii mari, a fi în primul stadiu al bolii, a cunoaşte multe despre boală şi a fi fost recent externat dintr-un spital de psihiatrie.
Dacă rudele suspectează că o persoană dragă suferă de simptome ale depresiei, ar trebui să aducă acest lucru la cunoştinţa unor persoane specializate. Câteodată, este greu să diferenţiezi simptomele depresiei de simptomele negative ale schizofreniei sau de efectele secundare ale medicamentelor antipsihotice. Cu toate acestea, depresia este des întâlnită în cazul bolnavilor de schizofrenie şi este bine să fii mereu în alertă şi să ceri ajutor mai devreme decât mai târziu.
Simptomele depresiei sunt prezentate în tabelul următor.
| Trăsături fundamintale ale depresiei | Trăsături biologice ale depresiei |
|---|---|
•Tristeţe; •Lipsă de interes şi de distracţie; •Obosirea imediată; | •Tulburări ale somnului - de exemplu, trezitul foarte devreme dimineaţa; •Pierderea poftei de mâncare şi pierderea în greutate; •Lipsa libidoului; •Încetinirea vorbirii şi mişcării. |
Trăsături psihologice ale depresiei | Trăsături psihologice ale depresiei |
•Concentrare slabă; •Motivaţie şi energie slabă; •Lipsa încrederii şi respectului de sine; •Sentimente de vină; •Perspective pesimiste. | •Concentrare slabă; •Motivaţie şi energie slabă; •Lipsa încrederii şi respectului de sine; •Sentimente de vină; •Perspective pesimiste. |
Ce se simte atunci când eşti depresiv?
Este indicat ca minoritatea bolnavilor de schizofrenie care suferă de simptome negative puternice să fie integrată într-un proces de reabilitate psiho-socio-profesională. Procesul îi va ajuta să revină la nivelul lor maxim de funcţionalitate.
În perioada reabilitării ar trebui practicate mai multe tipuri de activităţi: de zi cu zi (ce țin de igiena personală, prepararea mâncării sau cumpărături), ocupaţionale, de relaxare, precum și activităţi de îmbunătăţire a abilităţilor sociale. Frecventarea atelierelor organizaţiilor care fac instruire vocaţională poate creşte semnificativ probabilitatea ca un bolnav de schizofrenie să-şi găsească un loc de muncă competitiv.
În ciuda demersurilor de reabilitare pentru a se reintegra socio-profesional, unii bolnavi de schizofrenie s-ar putea dovedi incapabili să trăiască în mod independent. În acest caz, aceștia pot necesita găzduire instituţionalizată. Astfel de găzduire este posibilă într-un adăpost sau o casă de grup - o casă împărţită de mai mulţi bolnavi de schizofrenie şi susţinută de o organizaţie, cum este Fundația Estuar.